Modificări privind cotele de taxa pe valoare adagata– OUG 602/2025
Vineri, 25 iulie 2025, în Monitorul Oficial au fost publicate, printre alte modificări fiscale aplicabile în România, și modificări privind cotele de TVA.
Astfel, conform Legii nr. 141/2025 începând cu 1 august 2025, sunt aplicabile urmatoarele:
- Majorarea cotei standard de TVA de la 19% la 21%;
- Eliminarea cotelor reduse de 5% și 9%;
- Introducerea unei singure cote reduse de 11%, aplicabilă unui număr mai restrâns de bunuri și servicii față de cele care beneficiau anterior de cotele de 5% și 9%
- Eliminarea scutirilor de taxă pentru operațiunile efectuate către entitățile nonprofit și către societățile deținute integral de acestea referitoare la serviciile de construire, reabilitare, modernizare de unităţi spitaliceşti, precum și la livrările de echipamente medicale etc. destinate utilizării în domeniul îngrijirilor de sănătate sau pentru utilizarea de către persoanele cu handicap.
Mai jos vă prezentăm câteva aspecte de avut în vedere cu privire la aplicarea noii cote de TVA. Totuși, nu ezitați să ne contactați pentru clarificări legate de activitățile specifice ale companiei dumneavoastră în România.
- Principiul de bază privind aplicarea cotei de TVA în facturare
Data emiterii facturii nu este decisivă pentru stabilirea cotei de TVA. Astfel, chiar dacă o factură este emisă după 1 august 2025, poate menționa cotele vechi dacă livrarea s-a realizat înainte de această dată. În schimb, dacă livrarea are loc după 1 august 2025, iar factura a fost emisă înainte, aceasta trebuie reemisă cu noile cote de TVA.
- Facturile de avans (plăți parțiale sau integrale)
Dacă o factură de avans este emisă înainte de 1 august 2025 la cota veche, iar livrarea are loc după această dată, regularizarea TVA este obligatorie. Această regulă se aplică indiferent dacă avansul a fost achitat sau nu.
Factura finală, emisă în august, va reflecta valoarea integrală a livrării/serviciului cu noua cotă de TVA (21% sau 11%), iar avansul inițial va fi stornat utilizând cota veche (19% sau 9%).
Exemplul 1: (valoare integrală)
În iulie se emite o factură de 1.000 lei + 190 lei TVA (19%). Livrarea are loc în august. Se emite o nouă factură de 1.000 lei + 210 lei TVA (21%) și o stornare de 1.000 lei + 190 lei TVA. Factura finală va evidenția o diferență de 20 lei TVA.
Exemplul 2: (valoare parțială)
Livrare de 3.000 lei + TVA. În iulie se facturează un avans de 1.000 lei + 190 lei TVA (19%). Livrarea se face în august. Se emite o factură de 3.000 lei + 630 lei TVA (21%) și o stornare a avansului de 1.000 lei + 190 lei TVA.
- Refuzuri, retururi și reduceri ulterioare
Ajustările bazei impozabile (refuzuri, retururi, reduceri comerciale acordate ulterior facturării) se vor efectua la cota de TVA aplicabilă la momentul vânzării inițiale, indiferent de data ajustării. Exemplu: un retur aferent unei vânzări din iulie facturate cu 19% TVA va fi stornat tot cu 19%, chiar dacă returul se face în august.
- Achizițiile intracomunitare
- Prestări de servicii cu decontări sau plăți succesive
Pentru serviciile care implică decontări sau plăți succesive, (de exemplu cele de construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză sau alte servicii similare), momentul considerat ca fiind data efectuării prestării este cel în care se emit situațiile de lucrări, rapoartele de lucru sau alte documente similare, pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate.
Alternativ, dacă există prevederi contractuale în acest sens, se poate considera data acceptării serviciilor de către beneficiar drept momentul relevant pentru aplicarea cotei de TVA.
Astfel, dacă documentul aferent (ex. situatie de lucrari) este emis înainte de 1 august 2025, se va aplica cota de TVA în vigoare la acel moment. Pe de altă parte, dacă este emis după 1 august (se consideră că prestarea serviciilor are loc după 1 august 2025), se va aplica noua cotă de TVA de 21% sau 11%.
- Livrări și prestări de servicii cu caracter continuu
Pentru livrările de bunuri și prestările de servicii cu caracter continuu precum livrările de gaze naturale, apă, energie electrică, precum și serviciile de telefonie, închiriere, leasing, concesionare, arendare sau alte drepturi reale asupra bunurilor imobile (de exemplu, uzufruct, superficie) se consideră că prestarea este efectuată la fiecare dată prevăzută în contract pentru plata serviciului sau, în lipsa unei astfel de prevederi contractuale, data relevantă este cea a emiterii facturii, cu mențiunea că perioada de decontare nu poate depăși un an.
Astfel, dacă data prevăzută în contract pentru plata serviciului sau data emiterii facturii este anterioară datei de 1 august 2025, se va aplica cota de TVA în vigoare la acel moment. Pe de altă parte, dacă factura este emisă după 1 august 2025 conform prevederilor contractuale, se va aplica noua cotă standard de 21% sau, dacă este cazul, cota redusă de 11%.